Lume, lume, nu rataţi: Gheorghe Stroe îşi lansează ultimul volum tipărit, „O Aniversare cu prietenii”. Poimâine!

Tuţule, nu te mira de titlu, ai uitat că sunt cobiliţar, strămoşii mei vândură praz, brânză, rânză, mânji – berze nu – secole de-a rândul, ouă proaspete, „de mamă”, pui vii şi cocoşi cu creasta bătută... ca să vândă trebuiră să înveţe a-şi striga marfa, reuşiră, zău că reuşiră, tălică poţi să-ţi dai seama, dovadă e că eu, urmaşul lor în linie directă, exist. 

Revin la GheorgheStroe.

"O aniversare cu prietenii" se va lansa miercuri, 27 februarie, ora 13, la Muzeul Naţional al Literaturii Române. Bulevardul Dacia, între Calea Victoriei şi Piaţa Romană (pe mâna dreaptă, Casa Kretzulescu, tuţule, cum vii dinspre Gara de Nord, pe porţiunea « doi căcaţi », aia tăiată pe vremea lu’ nea Caisă).

Acum atenţie la mine şi ochii la link-uri, dacă vrei să înţelegi ceva. Aşa, tuţule.

Vor vorbi despre carte criticul Ioan Cristescu, directorul Editurii Tracus Arte, scriitorul  Horia Gârbea, preşedintele ASR şi vicepreşedintele ICR, sensibila poetă Victoria Milescu, redactor-şef la mai multe reviste, amintesc doar « Universul Cărţii », "poetul câmpiei eterne" Florea Burtan, redactor-şef la revista « Caligraf ».

La urmă, dacă ai şansa de a prinde un loc mai în faţă, vei putea auzi şi vorbele mele, zău. :D

Până atunci, transcriu acilea ce spuneam prin 2011 :

Acum îţi spun o poveste. Demult, tare demult, cam pe la sfârşitul anilor şaizeci ai secolului trecut, pe când mă tot fâţâiam pe Valea Buzăului, am întâlnit în tren o flăcăneaţă, abia ajunsese la pubertate, faţa îl trăda, ca şi statura. Aveam un prieten bun, doctorul Partenie, care, ca şi mine, venea din altă lume, dar care avea, în plus, o gură bogată. Şi cum ne întâlneam în tren, cum începea o discuţie aprinsă, doctorul nu ştia şi nici nu dorea să vorbească în şoaptă în bou-vagon – he-he, era un lucru rar pe vremea aceea ca cineva să vorbească tare undeva unde erau mulţi ascultători – şi atunci toată adunătura din compartimentul înţesat cu navetişti căsca gura, fără să mai fie nevoie să ciulească şi urechile la discuţia noastră, motivul fiind simplu, doctorul Partenie era un monarhist convins şi nu se sfia să o declare în gura mare. Doctorul ştia istorie, cred că ar fi putut să-i tină piept şi academicianului Giurăscu din Chiojdu dacă ar mai fi trăit, literatura o mânca pe pâine, ca pe magiun, citea în mod curent în câteva limbi şi era bine aprovizionat cu cărţi.

Atunci când venea vorba de literatură, hop-ţop şi flăcăneaţa. Cu ochelarii pe nas, cu capul uşor aplecat într-o parte, asculta ce asculta şi, hopa! deşi părea timid, la un moment dat ne-a contrazis. L-am lăsat să-şi argumenteze părerea şi am constatat că nu era venit cu pluta.

Aşa am descoperit, tuţule, un băiat cultivat, aşa a început o prietenie la toartă cu un om căruia i-am prezis că va ajunge un scriitor adevărat, pentru că avea talent cu carul, pe cuvânt, pe vremea aceea scria mai mult poezie. Băiatul ăsta trata literatura ca pe o amantă, te rog să mă crezi.

Am ţinut legătura cu el în toată perioada cât a făcut liceul la Pătârlagele, era un elev eminent, l-am urmărit în perioda în care a urmat cursurile facultăţii de litere din Bucureşti, l-am pierdut din vedere după ce a luat repartiţia undeva prin Teleorman. Acum e la Roşiorii de Vede. Şi este un scriitor adevărat.

Tuţule, omul de care îţi povestesc e scriitorul Gheorghe Stroe din Valea Sării. Valea Sării e între Halta Ruşavăţu şi Halta Bădila – ca să zic altfel, între Ruşavăţul lui Ion Caraion şi Părscovul lui Vasile Voiculescu – acolo unde, când mergi să iei saramură, dacă eşti un om ales, poţi vedea cum vorbesc berevoii cu ielele.

Citeşte-l, tuţule, pe Gheorghe Stroe şi mai vorbim.